Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Spitalul raional Călăraşi, dotat cu dispozitive medicale performante

Persoanele care se adresează după asistență medicală la Spitalul raional Călărași beneficiază de investigaţii de diagnostic şi tratament la aparate de ultimă generație. Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul instituției medicale a fost dotată cu un ventilator pulmonar, un monitor pentru supravegherea funcțiilor vitale ale pacientului și un sistem videoendoscopic pentru videocolonoscopie. Ventilatorul pulmonar și monitorul pentru supravegherea funcțiilor vitale sunt utilizate atât în cazul copiilor, cât și al adulților.

Procurarea acestor dispozitive a fost posibilă datorită sprijinului financiar de peste 900 de mii de lei, oferit în urma concursului de proiecte finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, iar instituția medicală a contribuit cu peste 100 de mii de lei.

Directorul SR Călărași, Silvia Bobescu, spune că dotarea cu utilaj medical performant a UPU va permite acordarea unor servicii medicale de calitate și sigure populației. „Datorită acestui aparataj medical, va fi redus timpul de triere a pacienților, de efectuare a investigației și monitorizării pacientului, respectiv, va crește satisfacția acestora. Ne bucurăm că pentru prima dată instituția noastră a fost înzestrată cu sistem videoendoscopic pentru videocolonoscopie, care va permite depistarea precoce a patologiei intestinului”, declară directorul SR Călărași.

Anual, circa zece mii de pacienți beneficiază de asistență medicală oferită de IMSP SR Călărași.