Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Valentina Buliga, noul director general al CNAM, a fost prezentată echipei

Noul director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Valentina Buliga, a fost prezentată joi, 21 mai, echipei de către secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi.

În cadrul şedinţei, secretarul general al Executivului i-a mulţumit Angelei Belobrov, care şi-a încheiat activitatea în cadrul companiei, pentru munca depusă în această perioadă deloc uşoară şi i-a urat succes noului director general.

„Am marea onoare să transmit ştafeta doamnei Buliga, căreia îi aducem mulţumiri că a acceptat această provocare pentru noi toţi. Traversăm o perioadă delicată şi dificilă şi aveţi toată susţinerea noastră. Sunt sigură că vom face lucruri bune în continuare”, a spus Liliana Iaconi.

La rândul său, Valentina Buliga a menţionat că a cunoscut îndeaproape munca desfăşurată de echipa companiei pe parcursul anilor pentru a demonstra că metoda de protecţie financiară a populaţiei prin asigurare este una pe potriva aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova, pentru a rezolva, a promova şi a apropia politicile de sănătate de necesităţile copiilor, părinţilor, bunicilor, prietenilor şi colegilor noştri.

„Apreciez eforturile depuse de echipă până în prezent. Ştiu că nu a fost uşor, aţi trecut prin perioade de reformare şi prin multe alte provocări care au stat în faţă. Întotdeauna am apreciat profesionalismul, dedicaţia voastră, corectitudinea în relaţii, eficienţa utilizării banilor publici şi multe alte atribuţii care vă revin. Vreau să vă asigur că toată experienţa mea, toată dragostea mea faţă de oameni şi de această ţară vor fi puse în slujba acestui sistem, acestei structuri şi a tuturor cetăţenilor noştri”, a subliniat noul director general al CNAM.

Menţionăm că Valentina Buliga este doctor în ştiinţe farmaceutice. Anterior a deţinut mai multe funcţii, şi anume director general al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, preşedinte al Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În funcţia de director general al CNAM a fost desemnată în cadrul şedinţei de miercuri, 20 mai, a Guvernului.