Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Gala Premiilor în Sănătate—2019 şi-a desemnat câştigătorii

Cei 12 învingători ai ediţiei a şasea a Galei Premiilor în Sănătate cu genericul „Acoperirea universală cu servicii medicale - pentru fiecare şi oriunde” şi-au ridicat trofeele în cadrul unei ceremonii festive, desfăşurate joi, 11 aprilie, la Chişinău. Evenimentul a reunit în jur de 400 de invitaţi, printre care oficiali, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, mediului academic, instituţiilor medicale, ai centrelor de sănătate publică, sectorului nonguvernamental, instituţiilor mass-media.

Directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Tamara Andruşca, a înmânat trofeul pentru cea mai bună echipă/secţie spitalicească. “Sunt onorată să înmânez acest trofeu unei echipe care a obţinut performanţe în acordarea serviciilor medicale de calitate pacienţilor. În ziua de astăzi este important să avem echipe profesioniste, care să facă faţă provocărilor cotidiene. Ştim cu toţii că nu este uşor, dar mai ştim că doar cu un efort comun putem face performanţe în domeniul medicinii”, a spus Tamara Andruşca.

Cei 12 laureaţi ai Galei Premiilor în Sănătate—2019 sunt:

1. Cea mai bună echipă a medicului de familie – echipa medicului de familie Elena Neaga, CS Pepeni, comuna Bălășești
2. Cea mai bună echipă de asistenţi medicali – echipa de asistenţi medicali a Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui
3. Cea mai bună echipă de urgenţă – Substaţia Asistenţă Medicală Urgentă Străşeni
4. Cea mai bună echipă/secţie spitalicească – Secţia de microchirurgie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă
5. Cea mai bună echipă în promovarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală –Sergiu Negritu (CNAM) și Angela Voronin ( Ministerul Finanţelor)
6. Cea mai reuşită activitate în domeniul sănătăţii publice – Unitatea de Coordonare a Programului național de prevenire și control a infecției cu HIV/SIDA și ITS, IMSP Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile
7. Cel mai performant management al instituţiei medicale – Valeri Savciuc, Centrul de Medicină Legală
8.  Inovaţie și performanţă în medicină – Secţia reanimare și terapie intensivă nou-născuţi, Institutul Mamei și Copilului
9. Performanţă în activitatea didactică – Natalia Cherdivarenco, doctor habilitat în ştiinţe medicale, Catedra de biologie moleculară şi genetică umană a USMF “Nicolae Testemiţanu”
10. Cel mai activ ONG în domeniul sănătăţii – Asociaţia Diabeticilor PRODIAB
11. Jurnalism în sănătate – Ana Bejenaru, Moldova 1
12. Întreaga carieră medicală – Grigore Bivol, doctor în științe medicale, şef al Catedrei de medicină de familie a USMF “Nicolae Testemiţanu”

Gala Premiilor în Sănătate vine să încurajeze recunoaşterea şi aprecierea medicilor care au obţinut rezultate remarcabile, dar şi a tuturor celor care promovează modul sănătos de viaţă. Organizatorii evenimentului sunt Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Centrul pentru Informare şi Comunicare în Sănătate.