Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Un nou Centru de Sănătate, inaugurat în Ţânţăreni

Peste şapte mii de persoane au acces la servicii medicale prestate în condiţii moderne după ce în satul Ţânţăreni din raionul Anenii Noi a fost construit din temelie un nou Centru de Sănătate. Inaugurarea noului sediu a avut loc vineri, 9 august.

Construcţia din temelie a clădirii a fost posibilă datorită sprijinului financiar de peste 2 milioane 700 de mii de lei, oferit din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, precum și contribuției Primăriei satului Ţânţăreni. Banii au fost alocaţi pentru ridicarea clădirii, izolarea termică a faţadei, instalarea reţelelor de apă şi canalizare, a sistemelor electrice şi termice, construcţia gardului, amenajarea teritoriului.

Lucrările de construcţie a clădirii au durat un an, iar în prezent personalul medical dispune de toate condiţiile pentru a presta cetăţenilor servicii de calitate. Noul edificiu corespunde standardelor de acordare a asistenţei medicale primare.

„Suntem bucuroşi şi mulţumiţi că vom activa în condiţii moderne. Am aşteptat cu nerăbdare deschiderea noului sediu, deoarece anterior am fost nevoiţi să acordăm servicii medicale în clădiri adaptate, cum ar fi fosta grădiniţă sau casa de cultură din sat. În noua clădire dispunem o sală de proceduri, de imunizări, sală pentru tratament, pentru triaj, două birouri ale medicului de familie, un laborator şi un cabinet ginecologic”, a menţionat Liuba Grosu, şeful Centrului de Sănătate Ţânţăreni, în subordinea căruia se află Oficiul Medicilor de Familie Chetrosu, precum şi oficiile de sănătate Chetrosu şi Creţoaia.

La CS Ţânţăreni activează doi medici de familie şi patru asistente medicale.