Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Consiliul de administraţie al CNAM are o nouă componenţă

O nouă componenţă a Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobată în şedinţa de miercuri, 6 noiembrie, a Guvernului.

Decizia privind desemnarea unor noi membri a fost luată ca urmare a expirării termenului de executare a acestei funcţii, precum şi în legătură cu remanierea de cadre din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Componenţa Consiliului de administraţie al CNAM este aprobată de Guvern şi include 15 membri, printre care un reprezentant al Parlamentului, un reprezentant al Preşedinţiei, cinci reprezentanţi ai Guvernului (inclusiv câte unul de la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Economiei, iar doi de la Ministerul Sănătăţii), trei reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova, trei - ai Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, unul - al organizaţiei profesionale a lucrătorilor medicali şi un reprezentant al organizaţiilor de protecţie a drepturilor pacienţilor.

Astfel, în baza propunerilor autorităţilor sus-menţionate, Consiliul de administraţie al CNAM va avea următoarea componenţă:

1. Adrian Ermurachi - secretar general adjunct al Guvernului, preşedinte al Consiliului
2. Viorica Stratiev - consultant principal în Direcţia generală juridică, Secretariatul Parlamentului
3. Viorica Dumbrăveanu - consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul dezvoltării sociale, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova
4. Ion Dodon - secretar de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale
5. Lilia Gantea - şeful Secţiei planificare asigurări sociale şi medicale, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale
6. Victoria Blănuţă - şeful Secţiei modelare şi prognozare economică, Ministerul Economiei şi Infrastructurii
7. Ana Ambrosii - consultant principal, Secţia finanţele în sănătate şi protecţie socială din cadrul Direcţiei politici bugetare sectoriale, Ministerul Finanţelor
8. Pavel Caba - vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova
9. Valeriu Beregoi - membru al Consiliului de Conducere al Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova
10. Olga Şchiopu - preşedintele Uniunii Instituţiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova
11. Sergiu Sainciuc - vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova
12. Aurel Popovici - preşedintele Federaţiei Sindicale „Sănătatea” din Republica Moldova
13. Margareta Strestian - preşedintele Federaţiei Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova
14. Ghenadie Curocichin - preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Republica Moldova
15. Valerian Isac - directorul Fundaţiei Filantropice Medico-Sociale „Angelus-Moldova”.

Şapte din cei cincisprezece membri sunt nou-desemnaţi.

Termenul de exercitare a funcţiei de membru al Consiliului de administraţie al companiei este de patru ani, cu posibilitatea delegării pentru încă o perioadă, după care îşi pierde dreptul de a fi propus în componenţa acestui consiliu.

Rolul Consiliului de administraţie al CNAM este de a susţine interesele tuturor asiguraţilor în raporturile cu direcţia executivă a companiei şi a garanta corectitudinea şi echitatea socială în realizarea asigurării obligatorii de asistenţă medicală.