Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Reacţia CNAM la cazul pacienţilor nevoiţi să procure seringi pentru analize medicale

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) s-a autosesizat în privinţa unor informaţii apărute în mass-media, precum că pacienţii Centrului Medicilor de Familie nr.3 din cadrul IMSP AMT Botanica din Chişinău sunt obligaţi să cumpere seringi când li se fac analize medicale, şi a solicitat responsabililor de la asociaţia medical-teritorială explicaţii pe marginea acestui caz.

Totodată, precizăm că o echipă de medici experţi din cadrul Direcţiei evaluare şi monitorizare a CNAM a evaluat în luna noiembrie 2019 volumul şi calitatea asistenţei medicale acordate de AMT Botanica şi a constatat că instituţia dispunea de stocurile de medicamente şi dispozitive medicale necesare. Mai mult decât atât, rezervele depăşeau normativul stabilit.

CNAM aminteşte faptul că, în cadrul asistenţei medicale primare, toate costurile cu referire la consultaţii şi investigaţii pentru stabilirea diagnosticului, servicii medicale curative şi de profilaxie incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), inclusiv medicamentele compensate sunt acoperite din fondurile AOAM.

Îndemnăm cetăţenii care în momentul prestării serviciilor medicale sunt condiţionaţi să suporte anumite costuri şi au dubii în privinţa acestora, să facă achitarea doar la casa instituţiei medico-sanitare şi să prezinte bonul de plată (după caz şi bonul de plată din farmacie) administraţiei instituţiei, în cazul în care consideră că le-au fost încălcate drepturile. Dacă problema nu a fost soluţionată la nivelul instituţiei medicale, cazurile respective trebuie raportate la Info CNAM – 0 800 99999.