Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 

Peste 90 de operaţii de transplant, finanţate în 2017 din fondurile AOAM

Zeci de persoane au primit anul trecut a doua şansă la viaţă după ce au beneficiat de transplant de organe şi ţesuturi.

În 2017, instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au efectuat 92 de operaţii de transplant, cu 14 mai mult faţă de anul precedent.

Din numărul total, 12 au fost transplanturi de ficat, 18 – de rinichi şi 62 – de cornee.

Pentru aceste intervenţii, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) au fost alocate circa 14 milioane 500 mii de lei, cu peste 5 milioane mai mult comparativ cu 2016.

Costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789 605 lei, al transplantului de rinichi – 180 360 lei, iar al celui de cornee – 27 894 lei.

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM - Spitalul Clinic Republican şi Spitalul Clinic Municipal “Sfânta Treime”.